Târziu...


Eminescu...nume preţuit târziu,
Târziu dădurăm seama de poetul viu;
Numele tău e acum auzit
Cu toate că, de mulţi ani ai murit.

Faima ta a ajuns peste ani
Fiind sărac, lipsit de bani,
Croindu-ţi drum prin greutate
Mereu luptând pentru dreptate.

Un geniu ne-nţeles, un autor
O personalitate cuprinsă de dor
Dor de codri, de floare de tei,
Dor de cea mai scumpă-ntre femei.

O, Eminescu, de-ai trăi şi acum
Aş vrea cu mândrie să strig şi să spun:
Tu-mi eşti atât de scump şi drag
Şi-aş vrea să-mi luminezi în prag.

Eşti steaua care arde-n noapte
Eşti gura ce rosteşte şoapte
De ţară, patrie, de dor
De limbă, viaţă şi amor.

Tu eşti mândria ţării tale!
Eşti trandafirul cu petale
Ce cad...ca teiul înflorit
Care pe tine te-a umbrit.

Tu eşti un codru fără ploaie, vînt,
Cu braţele la pământ,
Ce-au obosit în anii lor,
Căci tot omu-i trecător.

Tu eşti speranţă şi lumină,
Ne eşti un cer cu lună plină,
Şi te iubim, şi ne-nchinăm,
În faţa ta, smerit capul plecăm.

S-ar mai putea de scris volume
Despre poetul pururi viu,
Ce are parte de renume
TÂRZIU, însă TÂRZIU...