A.B.

A.B.

2.26.2009

Ești român cu-adevărat?

Ești român în tot ce faci?
Chiar ai sânge de latin?
Oare ți-s strămoșii daci
Sau graiul îți e străin?

Crezi că bravii luptători,
Au cântat degeaba-n luptă?
Ca ai mamei bravi feciori
Să aibă camașa ruptă?

Că furtuni în ape-au fost,
Ca să-ți fie iarba, iarbă,
Toate au avut un rost,
Însă astăzi, lume oarbă.

Ai uitat că-i plin pământul,
De sânge viu, de bravi ostași?
Iar ție ți-a rămas cuvântul,
Dar l-ai urât, și îl uitași.

Ești român cu-adevărat?
Sau pretinzi a fi latin?
Numele îți e pătat,
Dacă graiu-ți e străin.

În doi...

Sunt ca doi fulgi veniți din cer,
Ca două picături de miere,
Ea-plină de mister,
El-plin de mângâiere.

Sunt unul pentru altul,
Ca ochii pentru orb,
Și străbat înaltul,
Când din priviri se sorb.

Ea fără el-durere,
Furtună-n asfințit,
El fără ea, fără putere,
Și fără soare de privit.

Dar, împreună sunt iubire,
Sunt minunate amintiri,
Îi văd plutind de fericire,
Trăind doar nobile simțiri.

Privește-i doar o clipă,
Ca murmur de izvor,
Cum stropul se-nfiripă
Și norii cântă-n cor.

Toți le cântă și-i iubesc
Și buchete de speranță
Iară eu le dăruiesc,
În ceruri o vacanță.

Am cunoscut frumosul,
Privind la voi cu drag,
Sublimul, grațiosul
Vi le aștern în prag.

În inimile voastre,
Au răsărit cântări,
Se-nalță pân' la astre,
De dragoste chemări.

Și Îmi doresc ca luna
Să vină când e greu,
Și să vă dea cununa
Spre-a vă iubi mereu.

pentru Tzitzi și George

Vreau să cumpăr pace...

Am fost mai ieri, la piață
Să cumpăr niște pace,
Am fost privit în față,
De lume care tace.

Toți tac și dau din umeri,
Parcă n-ar ști ce-i pace,
Mulțimea să o numeri,
Cum plânge și cum zace.

Le-am spus că dau mulți bani,
Pentru puțină pace,
Dar îmi promit de ani
Că pace se va face.

Le-am zis că vreau acum!
Măcar puțină pace,
Că sunt sătul de fum,
Și lume care tace.

Dar n-am găsit niciunul,
Să-mi dea un semn ce-mi place,
Se trage iar cu tunul,
Eu vreau să cumpăr pace.

Văd umbre...

Văd umbre în lumină,
Și-n al tău suflet pete,
Văd noapte în grădină,
Și florile-n regrete.

Văd spini în talpa-ți rece,
Și zgomot în biserici,
Văd timpul care trece,
Fantome printre clerici.

Văd ciumă în pustiu
Și jertfe alergând,
Doar morți, nici unul viu,
Văd clocotind în gând.

Văd săbii frânte-n luptă,
Și ziduri dărâmate,
E și nădejdea ruptă,
Doar umbre animate...

2.21.2009

Un suflet tot mai rar

O văd coborând scările cerului înstelat,
cuprinsă de valuri de zâmbet și pace,
o clipă privești și rămâi fermecat,
până și soarele...vede și tace.


E cea mai suavă, e pură ca pruncii,
e plină de taine, mister și miracol,
e suflul curat, e floarea luncii,
viața ei însăși, e un spectacol.


Iubește frumosul, trăiește lumina,
clădește pe inimi, dansează pe lacrimi,
și mult îți dorești să colinzi grădina,
alături de ea, zburând peste patimi.


E dulce ca mierea și unică în lume,
prin zâmbetu-i fin, și chipul de zână,
fiori mă cuprind, când aud al ei nume,
și-n alte zări plutesc, de-o țin de mână.


Aș vrea să-i număr pașii spre iubire,
să-nvăț să zbor așa cum zboară ea,
să pot cânta de fericire,
să fiu al ei, să fie-a mea.


Nu poate nimeni să adune,
toți fulgii dragostei în casă,
nu-i nimeni ca să poată spune,
că-i alta-n lume mai frumoasă.


Aș vrea ca păsări să îi cânte,
să-i țese iarba un covor,
și soarele să o alinte,
să-i spună cât îmi e de dor.


din suflet, Danei.





2.20.2009

Un prieten...

Azi am cunoscut un alt cer,
o persoană plină de mister.
Am văzut curcubeul înțelepciunii,
și vorbele ce îmi spuneau străbunii.

Un prieten e ca lumina pentru orb,
ca pana neagră pentru corb,
niciodată un prieten nu te lasă,
fiind la el, ești ca la tine-acasă.

Niciodată nu te uită un dușman,
un prieten e același an de an.
Poți să uiți de a ta mamă?
n-o sa uiți de el ,cu bună seamă.

PenTru fratele meu, Riad Awwad.

2.14.2009

Oare ce scriu citi-vei?

Oare ce scriu citi-vei, măcar în grabă?
Oare vei cugeta, sau vei fugi de scris.
Poate vei întreba, nu am o altă treabă?
Nu pentru mine scriu, ci pentru tine-am zis.


Oare îți va păsa de vorbele rostite?
Oare vei înțelege misterul prins în ele?
Căci pentru-a mea vorbire-au fost plătite,
Clipe de aur și doruri de stele.

Și pana nu se va opri din scris,
Nu va cruța nici timpul care trece,
Căci viață a avea, cum mulți au zis,
E să fii cald, când totu-i rece.

Dar dacă-mparți căldura tuturor,
Te vei răci puțin câte puțin,
Și viața capătă un alt decor,
Când de lumină sufletu-ți e plin.

Oare citi-vei ce ți-am scris?
Mă-ntreb când ziua-i pe sfârșite,
Mă pot întoarce doar în vis
Să văd de-ți mai aduci aminte.



Fericire...oare?

De multe ori mă-ntreb ce este fericirea,
Dacă e-atât de tandră ca iubirea,
Dacă sunt fericit, am parte de orice?
Iar dacă nu-i așa, de ce nu e?

Poți să cunoști fericirea, să vorbești despre ea,
Doar dac-a poposit și-n viața ta.
Iar dacă n-a venit, așteapt-o, poate vine,
Atuncea vei gusta, adevăratul bine.

Te-ntrebi de ce au alții, de ce la tine nu?
Învață de la păsări, ce-ai auzit acu',
Și uită-te la ele, cum liber le e zborul,
Și asta-i fericirea, și ăsta le e dorul.

Poți fericit în viață să fii de ești iubit,
Poți fericit a fi, de-n toate-ai izbutit.
Poți trepida de fericire, de ești întreg,
Și fericirea ta, nu eu ți-aleg.

Depinde ce aștepți, ca să-ți ofere viața,
Dacă bogat te vezi, când vine dimineața,
Sau dacă sentimentul îl poți trăi oricând,
Din fiecare clipă, să scoți măcar un gând.

2.13.2009

Mă doare inima...

Iar mă doare inima, de ce oare iar?
Toate câte-au fost, să fie-n zadar?
Iar culeg fragmente, de unde apuc,
Mi-e că stau o clipă, și mă duc...

Iar îmi bate tare, parc-ar vrea să iasă,
Unde se grăbește, vrea să fie scoasă?
Nu pleca din mine, nu mă lepăda,
Ce fac fără tine, inimioara mea?

De ce să mă lași când încă sunt tânăr,
Am multe de dus, încă pe-al meu umăr,
Inimioara mea, pe unde mai ești?
Eu nu te găsesc, tu nu mă găsești...

E tot mai greu pământul...

E tot mai greu pământul, sau noi suntem mai grei?
E tot mai greu păcatul, sunt oamenii mișei.
E tot mai gol pământul, puțini știu să trăiască
Și tot mai mult dezastru, în inimi o să nască.

Mai acră este limba, mai ascuțită vorba,
Mai plină pușcăria, și mult mai goală tolba,
Mai dulce e prostia și zâmbetul perfid,
Tot mai greu de găsit, un creier lucid.

De flori de cuc e plină țara, de maci stropiți de sânge,
Și cât de greu găsești o fiară care care plânge,
Dar unde-i adevărul și unde e frumosul,
S-au dus în alte epoci, nu își mai au folosul.

Păcat, e tot mai greu pământul,
Și dreptatea...o ia vântul,
Oare ce ar rezista, fără să fie distrus?
Scrisule, tu floarea mea,tu încă n-ai apus...

Prețuiește timpul!

Prețuieste timpul, de câte ori să-ți zic!
Iată îți trece viața și tu nu faci nimic...
O să-nțelegi pe urmă că trupul nu-ți e viu,
Dar câteodată afli când este prea târziu.

Ascultă-ma și crede, să nu te joci cu timpul,
Căci nu se mai întoarce, te roade ca și ghimpul,
Și o să vrei, vreodată, să faci ce n-ai făcut,
Vei înțelege însă, că timpul a trecut.

Degeaba ai trei ceasuri, degeaba le privești,
Dacă nicicum, nicicând, timpul n-o să-l oprești,
Profită cât e ziuă și lucrul nu-l lăsa
Iți poți lăsa viața? dar... nu te lasă ea.

Când erai mic, aievea, alt timp ne însoțea
Un timp ce peste lume, parcă mai greu trecea
Acum e ca și gândul, azi e, și mâine nu,
Poți reuși ceva, de faci totul acu'!

Că mâine cine știe, nu o să fii acasă,
Te duci în altă lume, puterile te lasă,
Vei zice:așa degrabă să mă întorc acas'?
Din toate câte-au fost doar timpul a rămas.

Scumpului meu frate...

Pe unde ești și ce mai faci, demult nu știu,
N-oi înceta să te iubesc cât voi fi viu,
Căci amitirile mă țin legat de tine,
Și de-o fi bine, greu, voi fi cu tine.

Mi-e dor de tine frate, de-aici de peste Prut
Cu plânset și durere portretu-ți îl sărut,
Mi-e dor de tine frate, mi-e dor și mi-este greu,
În inimă și suflet, loc vei avea mereu.

Ții minte când eram copii și ne jucam pâ'n la apus!
Dar clipele de altădată, demult s-au dus...
Acum ai casă și copii, și poate părul ți-a albit,
Dar nu-nțeleg de ce de-atunci, n-ai mai venit.

Mi-e dor de tine frățioare, și-aștept să vii de peste Prut,
Să te întreb cum îți e viața, să știu prin câte-ai mai trecut,
Când vrei să vii să-mi umpli casa, de bucurie și căldură?
O, scump prieten, cât mai grabnic, să uiți de viscol și de ură.

Eu te aștept, ca dimineața, să vii să-mi iei povara,
Să te grăbești cât înca, nu mi-a sosit și seara.
E ușa larg deschisă, și inima-mi la fel,
Ca pentru-un frate scump, iubit din suflețel.

NOI, îl avem pe Grigore Vieru

Fiecare copil are o mamă...

Fiecare codru are un copil...

Fiecare poet are un codru...

Fiecare țară are un poet...

NOI, îl avem pe Grigore Vieru...

2.12.2009

Să-ți spun cine ești...

Mă gândesc ce ți-as putea spune
Și cum să-ți descriu ce gândesc,
Deși nu știu cum o să sune,
Totuși încerc, și reușesc.

Ești ca un strop de ploaie ce udă pământul,
Ești ca un zbor de păsări călătoare,
Ești ca un fir de praf ce-l poarta vântul,
Ești ca un fluturaș ce stă pe-o floare.

Știi mai bine ca mine cine ești,
eu pot să privesc și să-mi dau cu părerea,
dar știu că atunci când începi să vorbești,
stau să te ascult cu toată plăcerea.

Deși mai multe s-or găsi,
în ce-am descris în două rânduri,
doar una singura va fi
în ale mele gânduri...

pentru Alexa

2.11.2009

E sărbătoare...

E sărbătoare-n sat,
E sărbătoare mare,
Căci iată a plecat,
Și viscol, și ninsoare.

E primăvară iar,
E soare nou pe cer,
Și ghiocei răsar
Nici urmă nu-i de ger.

Și-n toată lumea parcă
E pace, armonie,
Chiar florile încearcă
S-aducă bucurie.

Iar eu privesc la toate
Cu sufletul deschis,
Cât de frumos create,
Ca-n noul Paradis.

Oare ce face MAMA???

Iar cad pe gânduri seara, 'nainte de culcare
Oare ce face mama, când sufletul mă doare,
Se roagă pentru mine ca să am viitor,
Iar varsă lacrimi multe pentru al ei fecior?

Când singur stau în zare și văd cum trece timpul,
Mă-ntreb ce face mama, și unde-i este gândul.
Cât zile are codrul și ace-n brazi de munte
Așa e glasul mamei, la greu se face punte.

Când nu ai pace-n suflet, când tot mai mare-i rana,
Oare ce face mama, și care-i este hrana?
Trăiește nu din pâine, trăiește prin credință
Să fiu cum este mama-grea dorință.

Căci chipul ei angelic, purtarea ei de sfântă
Mi-au dat un rost în viață, și iată cerul cântă
O, mamă, ce gândeai?când îmi dăduseși totul,
Și ai plecat de-acasă, așa cum pleacă mortul.

O,mamă, ce gândești? că e ușor prezentul,
Când dorul mă usucă, și când mă ia curentul,
Pierdut mă simt măicuță, unde e mâna-ți caldă?
Unde e vocea blândă și ochiul să mă vadă?

Iar mă gândesc la mama, prin timpul trecător,
La ființa care-o viață, o să fiu dator,
După atâta timp băgasem seama
Și mă întreb grăbit, oare ce face mama???

2.10.2009

Să mă întorc?

Am pierdut ceva în trecut
Și nu știu cum să procedez,
Să las în urmă ce-am făcut
Sau să recuperez?

Să mă întorc să iau din urmă
Și pașii de copil și zâmbetul de floare
Să iau adulți ce stau în turmă
Și să le-arăt un colț de soare.

Oare n-ar fi păcat?să uit în crânguri jocul,
Să las copilăria cu caldele-i simțiri,
Să sting cu piciorul lumina și focul,
Ce încălzea doar sincere priviri.

Oare nu fac un rău ?
Când uit de gingășie,
E parcă mult mai greu,
Să ai copilărie.

E parcă imposibil,
Să fii copil în lume,
Când răul e teribil
Și jocul n-are nume.

Lumina

Caut un strop,
În orice loc, pe orice cărare,
De-aș da de un potop!
Ar fi minune mare.

Un strop de lumină,
O rază de soare,
O viață senină
Și...culoare.

Doamne, de ce s-a dus cerul?
Unde e marea?
Unde-i misterul?
Unde-i cărarea?

Unde-i lumina ce mă făcea să sar de bucurie?
Unde-i frumosul ce-mi dădea fiori?
Unde e zborul, deplina armonie
S-au dus și câmpuri, s-au dus și flori.

2.03.2009

LUI GRIGORE VIERU

Și tu-ai plecat...
E tot mai pustiu pământul.
E greu de uitat,
Lumina ce ne-a dăruit cuvântul.

Te-ai dus în zări îndepărtate
Unde nu-s doruri ne-mplinite,
Iar noi, rămași în greutate,
Vărsarăm ceara pe morminte.

Lași multă lume tristă-n urmă,
Lași gânduri încă nesfârșite,
Mai grav e... că rămân în turmă
Și multe suflete-adormite.

E doliu, e negru veșmânt,
Sunt lacrimi ce nu se usucă.
O altă viață...un nou pământ,
Spre fericire să te ducă.

Am vrea să-ți oferim în dar,
Buchete mari de nemurire,
Dar toate parcă-s în zadar
Când tu Trăiești în adormire.