SĂRUTUL MORŢII

Sărutul morţii rece, înfiorător,
Fantoma care te sfărâmă;
Când nu găseşti un ajutor
Şi al tău suflet piere fără urmă.
Trupul care nu gândeşte
Rămâne nemişcat pe veci
Şi se-ncleştează, se răceşte
E stinsă lumânarea unei vieţi.
Şi câtă spaima, câtă frică
E să te stingi fără credinţă
Cu inima ca de furnică
E GREU!să nu mai ai fiinţă.
Ce-ai strâns în viaţă piere fără urmă
Puterile te părăsesc
Şi pieri...cum piere-n valuri spuma
Iar sufletul pleacă la Tatăl ceresc.
Vrei să vorbeşti, dar glasu-ţi piere
Vrei să te rogi şi nu mai ai putere
Vrei ca să plângi, dar nu ai sentimente
Adânc pătruns de panica morţii iminente.
De s-ar sfârşi cât mai degrabă
Acest chin blestemător
Ca să capete o salbă
Sufletul nemuritor.
Dar, s-a sfârşit ce-a fost de mers
Întinşi suntem, pe patul cel de somn
Şi totul ca o lacrimă s-a şters
Ajungând l-al Vieţii Domn.