dispus să pierzi

m-am întrebat de multe ori
câte sunt dispus să pierd
și câte voi avea de pierdut,
de astăzi am început,
un test dificil și incomod
al pierderii existenței.

inițial, mi-am pierdut
orice amintire
când am văzut că e posibil
să rămâi fără iubire.

apoi mi-am pierdut emoțiile,
nu mai am sentimente,
nici gânduri profunde
doar imagini rotunde...

în cele din urmă, plictisit
de viață în stare de putrefacție
pe negândite m-am rătăcit,
și moartea n-a avut reacție.

serialul imaginilor prin ochii unui orb(3)

-Am venit să mă tundeți.
-Aveți vreo preferință?
-Dacă se poate, răspundeți
la această umilă dorință.

-Vreau ca părul sa fie
scurt și aranjat,
ușor de pieptănat,
și dat cu alifie.

-Bine, s-a făcut.
treaba s-a pornit
cum s-a stabilit
de la început.

-Am și terminat...
priviți în oglindă
ea n-o să vă mintă
e bine lucrat.

Îmi place cum arată,
păcat că nu mă pot vedea,
și tare mult m-aș bucura
să vin și altă dată...

serialul imaginilor prin ochii unui orb(2)

iarăși văd disperare
frustrare...
o lume ce moare
o ultimă ninsoare...
călcată în picioare.

totuși, prin decor,
o rază de speranță
pentru viitor...

serialul imaginilor prin ochii unui orb(1)

când ridic ochii spre cer
văd ceva albastru, tavanul...
nu am cum să ies până afară
decât dacă vine un prieten
să mă scoată la plimbare...

mai văd și ceva roșu
când privesc orizontul
un apus de soare, ba nu...
e culoarea sângelui
ce-mi năvălește în ochi...

când cobor ochii spre pământ
un verde mă cuprinde
nu este iarba
e o mlaștină adâncă

Povestea omului

Pentru că am văzut că aştepţi să-ţi spun o poveste,
ţi-e sete de cuvinte...
am luat stiloul şi o bucată de inimă
şi scriu...
ceea ce citeşti acum, puţin obosit
şi plictisit.
"Povestea omului"
A fost odată un om diferit
care s-a născut pe moarte,
şi-a stat pe ea, până a sufocat-o.
şi de atunci n-a mai murit,
trăieşte şi astăzi printre noi
blestemându-şi zilele,
multe la număr.
l-am întâlnit într-o zi
pe malul apei
după multe tentative eşuate de a se îneca.
m-a rugat să-l ajut
să poată muri.
i-am spus că o să fac tot posibilul,
să înveţe să moară.
şi...
după nespuse încercări,
am murit înaintea lui.

s-a înecat marea

s-a înecat marea într-un vas
din întâmplare, al meu,
scot apă din el în fiecare ceas
mi-e greu...

s-a înecat deși știa să înoate
a refuzat din valuri să dea
din vasul meu oricine apă scoate
crezând că niciodată va seca.

și de la atâta apă sărată
diluată în apă dulce,
pe ochi am o pată
ce nu se mai duce...

excursie

m-am luat de mână cu moartea
și-a spus c-o să mă ducă
să-mi arate ceva minunat
și-am plecat...

mare poet

ai vrut să arăți că ești mare poet
regret...
că nu m-ai ascultat.
De atâtea ori ți-am repetat.
Nu e necesar să arăți tuturor
că ești mare poet, de viitor.
or să vadă alții prin ce scrii
dacă și după moarte o să fii.
să fii poet înseamnă mult,
nu doar să fii cult,
și nu doar să scrii poezii,
să lași în urma-ți hârtii...
și cărți pe care
se pune praful în biblioteci,
și zgomot pe unde treci.
ești poet atunci când înveți să mori
fără să primești flori,
și atunci când prin ceea ce scrii
poți oriunde să reînvii.
ai vrut să arăți că ești mare poet
regret...
atât de mulți poeți,
și-atât de puțină poezie...

praful vremii

am ieşit la plimbare
lângă Ateneu,
ce-am reuşit să văd,
mi-a părut rău...

statuia lui Eminescu
în faţa Ateneului,
chipul indescifrabil,
datorită păsărilor cerului.

oare de ce nimănui,
nu-i pasă de poet,
mă gândesc la el
şi regret...