Comenius...

Cum aș putea spune,
că viitorul meu nu depinde
de umbra ta imprimată
pe zidul fiecărei școli...?

Cum aș putea spune,
că nu mă bucur
de posibilitatea de a veni
în fiecare zi la școală...?

Cum aș putea să-ți las un mesaj,
care să treacă dincolo
de zorii zilei de mâine
și să ajungă până la tine...?

Doar scrisul pe care
l-am moștenit
și l-am iubit...
ca pe cântare...

Poate ajunge până la tine,
dincolo de negura de vremi,
să-ți lumineze fața,
plecată asupra unei cărți.

Timpul trece mult mai grabnic,
oamenii trec...
scrisul, însă, rămâne,
ca un far în noapte...

Șoaptele copiilor adunați aici,
îți mângâie urechea,
și ecoul pașilor lor,
tot mai aproape de tine...