O nouă zi, aduce iar
Lumină pe Pământ,
Şi ochi adânci iar se deschid
Viaţă căutând,
Şi tot mai des, ei rătăcesc
Prin ceaţă şi noroi,
Tot căutând un adăpost
De vânturi şi de ploi.
O inimă, se umple iar
cu lacrimi care curg
din naltul cer, din nou răsar
speranţe în amurg.
Ar vrea să strige până sus
s-audă orice glas
cât viaţa încă n-a apus
timp cât a mai rămas.
Refren:
Doar în El avem lumina
Ce ne poate alina
Prin Isus avem încrederea
Orice rău va dispărea.
Te cheamă azi acasă
Căci lacrimi s-au sfârşit
Deci lasă tot şi vin'
Hristos te-a mântuit.
Deschide-ţi sufletul acum
Când plânge un străin
Cu şoapta ta, să-l linişteşti
Şi să-l ajuţi din plin.
Iar dragostea ce ai primit
În dar din prima zi
Oferă-i celui întristat
Şi Domnul va veni.
Refren.
sunt aici...dar nu mă vezi.Nu mă vezi pentru că ai ochii închişi.Să ţi-i deschid nu pot, dar pot să vorbesc cu tine până vei deschide ochii.
A.B.
11.29.2010
11.04.2010
Despre familie
Familia in poezie, reflecta armonie.
Parintii sunt gradinari in Paradisul
creat de Dumnezeu pentru om,
ei planteaza viata in vene,
precum plantam in pamant un pom.
Un copil, inseamna poezie,
scrisa in adancul din suflet, nu pe hartie,
o poezie vie, care-n rostirea ei
confera parintilor statornic un temei.
Un copil e o binecuvantare,
un dar ceresc, o pura alinare,
un vers divin, trimis din cer
sa completeze totul prin mister.
Familia, asa cum e in poezie,
e zi de zi un val de bucurie,
Cand toti sunt una, si una sunt toti,
putem vorbi si de nepoti.
E absolut interesant cum familia
se mentine tanara mereu,
Nepotii, vlastari tineri
vin sa sprijine bunicii la greu.
Daca am ajuns sa vorbim de nepoti,
Inseamna c-am ferit familia de hoti:
De certuri, de probleme, de-ncercari,
De griji, de patimi, de dureri.
Familia e locul unde te simti mereu acasa.
Unde traiesti prin cei de langa tine,
Aici nu conteaza, ce pui pe masa
Conteaza ca Tatal de sus te sustine.
Familia care reflecta dragostea cereasca
Orice-ar veni, nu va-nceta sa creasca,
Asa cum astazi, in aceasta adunare,
Alcatuim familia cea mare.
Prin harul lui Isus putem capata,
puteri in aceasta vreme tarzie
Safacem in familii voia sa,
si viata sa ne fie poezie.
Parintii sunt gradinari in Paradisul
creat de Dumnezeu pentru om,
ei planteaza viata in vene,
precum plantam in pamant un pom.
Un copil, inseamna poezie,
scrisa in adancul din suflet, nu pe hartie,
o poezie vie, care-n rostirea ei
confera parintilor statornic un temei.
Un copil e o binecuvantare,
un dar ceresc, o pura alinare,
un vers divin, trimis din cer
sa completeze totul prin mister.
Familia, asa cum e in poezie,
e zi de zi un val de bucurie,
Cand toti sunt una, si una sunt toti,
putem vorbi si de nepoti.
E absolut interesant cum familia
se mentine tanara mereu,
Nepotii, vlastari tineri
vin sa sprijine bunicii la greu.
Daca am ajuns sa vorbim de nepoti,
Inseamna c-am ferit familia de hoti:
De certuri, de probleme, de-ncercari,
De griji, de patimi, de dureri.
Familia e locul unde te simti mereu acasa.
Unde traiesti prin cei de langa tine,
Aici nu conteaza, ce pui pe masa
Conteaza ca Tatal de sus te sustine.
Familia care reflecta dragostea cereasca
Orice-ar veni, nu va-nceta sa creasca,
Asa cum astazi, in aceasta adunare,
Alcatuim familia cea mare.
Prin harul lui Isus putem capata,
puteri in aceasta vreme tarzie
Safacem in familii voia sa,
si viata sa ne fie poezie.
8.18.2010
Bine aţi venit în mintea unui nebun!
Bine aţi venit în mintea unui om nebun!
Vă rog să nu atingeţi nimic,
în timpul călătoriei,
nu faceţi poze,
nu vă însuşiţi nimic din ce veţi vedea.
Priviţi şi minunaţi-vă.
Ce poţi găsi în mintea unui nebun?
Înainte de toate, multă nebunie.
Gânduri pe care nimeni nu le-a gândit,
situaţii-limită,
scenarii imaginare,
veritabile benzi desenate
ce se întind pe kilometri-ani-lumină,
în neuronii afectaţi de nebunie.
Nebunul ştie că e nebun??
Uneori, îşi dă seama că e diferit.
Însă, consideră că nebunia ar fi un dar special.
Astfel că încearcă să scoată din el
acest "vulcan informaţional".
Există o limită a nebuniei?
Nu. De fiecare dată manifestarea nebuniei,
capătă noi proporţii,
în funcţie de intensitatea trăirilor.
Ce se întâmplă dacă doi nebuni intră în contact?
Interacţionează, evident.
După modul de manifestare a nebuniei,
pot deveni cei mai buni prieteni,
sau cei mai aprigi rivali.
Un nebun vede lucrurile normale ca fiind deteriorate?
Le vede, aşa cum vedem noi,
cei care ne considerăm normali,
manifestarea nebuniei.
Cum se ajunge la nebunie?
Trăind.
Nebunii se sinucid?
Da, după modul nostru de percepţie.
Ei nu văd în moarte decât o modalitate de a afla
cine te-a iubit pe pământ,
şi cum e viaţa dincolo.
Nebunia se transmite ereditar?
Nu poate stabili un procentaj, însă, genetic
se preia o anumită cantitate de la părinţi...
face parte din temperament.
Savanţii intră în categoria nebunilor?
Să ştiţi că toţi au fost consideraţi nebuni
înainte de a ajunge savanţi.
Formele de manifestare a nebuniei te pot conduce către 2 căi.
Fie ajungi să faci o mare descoperire,
fie rămâi la rangul de nebun.
Nebunii pot avea o relaţie?
Da. Însă le e greu să o păstreze.
Vor căuta întotdeauna să-şi manifeste
propriul punct de vedere,
şi aceasta va crea disensiuni
în cadrul cuplului.
E bine să-i spui unui nebun că e nebun?
De preferat să nu facem aceasta.
Nu-l vom ajuta.După cum spuneam,
el se consideră special.
Cum poţi afla dacă eşti nebun?
Testele medicale nu pot demonstra în totalitate
nebunia unei persoane.
Poţi afla că eşti nebun numai dacă eşti pregătit să accepţi.
Vă rog să nu atingeţi nimic,
în timpul călătoriei,
nu faceţi poze,
nu vă însuşiţi nimic din ce veţi vedea.
Priviţi şi minunaţi-vă.
Ce poţi găsi în mintea unui nebun?
Înainte de toate, multă nebunie.
Gânduri pe care nimeni nu le-a gândit,
situaţii-limită,
scenarii imaginare,
veritabile benzi desenate
ce se întind pe kilometri-ani-lumină,
în neuronii afectaţi de nebunie.
Nebunul ştie că e nebun??
Uneori, îşi dă seama că e diferit.
Însă, consideră că nebunia ar fi un dar special.
Astfel că încearcă să scoată din el
acest "vulcan informaţional".
Există o limită a nebuniei?
Nu. De fiecare dată manifestarea nebuniei,
capătă noi proporţii,
în funcţie de intensitatea trăirilor.
Ce se întâmplă dacă doi nebuni intră în contact?
Interacţionează, evident.
După modul de manifestare a nebuniei,
pot deveni cei mai buni prieteni,
sau cei mai aprigi rivali.
Un nebun vede lucrurile normale ca fiind deteriorate?
Le vede, aşa cum vedem noi,
cei care ne considerăm normali,
manifestarea nebuniei.
Cum se ajunge la nebunie?
Trăind.
Nebunii se sinucid?
Da, după modul nostru de percepţie.
Ei nu văd în moarte decât o modalitate de a afla
cine te-a iubit pe pământ,
şi cum e viaţa dincolo.
Nebunia se transmite ereditar?
Nu poate stabili un procentaj, însă, genetic
se preia o anumită cantitate de la părinţi...
face parte din temperament.
Savanţii intră în categoria nebunilor?
Să ştiţi că toţi au fost consideraţi nebuni
înainte de a ajunge savanţi.
Formele de manifestare a nebuniei te pot conduce către 2 căi.
Fie ajungi să faci o mare descoperire,
fie rămâi la rangul de nebun.
Nebunii pot avea o relaţie?
Da. Însă le e greu să o păstreze.
Vor căuta întotdeauna să-şi manifeste
propriul punct de vedere,
şi aceasta va crea disensiuni
în cadrul cuplului.
E bine să-i spui unui nebun că e nebun?
De preferat să nu facem aceasta.
Nu-l vom ajuta.După cum spuneam,
el se consideră special.
Cum poţi afla dacă eşti nebun?
Testele medicale nu pot demonstra în totalitate
nebunia unei persoane.
Poţi afla că eşti nebun numai dacă eşti pregătit să accepţi.
drept de proprietate
Sunt ferm convins că fiinţele umane
nu se comercializează,
însă, mă gândesc să obţin
un drept de proprietate asupra ta.
Vreau să-mi aparţii,
trup şi suflet,
clipă de clipă.
Ştiu că în viaţă nu se întâmplă totul
cum vrem noi.
Am învăţat că
cine crede că are o parte din tine,
nu are nimic...
cine crede că are totul,
se înşeală,
iar cine e conştient că nu are nimic,
mai poate avea o speranţă.
nu se comercializează,
însă, mă gândesc să obţin
un drept de proprietate asupra ta.
Vreau să-mi aparţii,
trup şi suflet,
clipă de clipă.
Ştiu că în viaţă nu se întâmplă totul
cum vrem noi.
Am învăţat că
cine crede că are o parte din tine,
nu are nimic...
cine crede că are totul,
se înşeală,
iar cine e conştient că nu are nimic,
mai poate avea o speranţă.
oceanul din ochii tăi
Ochii tăi sunt oceanul
în care mă scufund fără
să trag aer în piept.
Nu am nevoie
de costum de scafandru,
deşi sunt la zeci de minute
adâncime în privirea ta.
Nu mă tem de rechini,
deşi nu am arme,
mă tem,
că nu voi găsi drumul înapoi.
De câte ori m-am rătăcit
în necuprinsul lor,
ar fi trebuit să învăţ toate cărările
însă,
tu, ai în fiecare zi o nouă pereche de ochi.
Deşi sunt un foarte bun înotător,
simt că mă lasă toate puterile,
pentru că ochii tăi nu au margini,
iar senzaţia de plutire este mult amplificată
celei din Marea Moartă.
Un ocean de lacrimi, stă în ochii tăi,
de aceea eu plutesc fără să dau din aripi
şi tu mă poţi cunoaşte
fără să oferi o lacrimă.
în care mă scufund fără
să trag aer în piept.
Nu am nevoie
de costum de scafandru,
deşi sunt la zeci de minute
adâncime în privirea ta.
Nu mă tem de rechini,
deşi nu am arme,
mă tem,
că nu voi găsi drumul înapoi.
De câte ori m-am rătăcit
în necuprinsul lor,
ar fi trebuit să învăţ toate cărările
însă,
tu, ai în fiecare zi o nouă pereche de ochi.
Deşi sunt un foarte bun înotător,
simt că mă lasă toate puterile,
pentru că ochii tăi nu au margini,
iar senzaţia de plutire este mult amplificată
celei din Marea Moartă.
Un ocean de lacrimi, stă în ochii tăi,
de aceea eu plutesc fără să dau din aripi
şi tu mă poţi cunoaşte
fără să oferi o lacrimă.
8.10.2010
Nu mai scriem
Ne-am obişnuit să nu mai scriem
ce ne deranjează, sau ce ne incită.
Nu mai scriem nimic, nici măcar
din frustrare, sau supărare.
Nu e cerneala de vină,
că paginile rămân albe ca varul
de vină suntem noi, şi voi
pentru că ne place să fim loviţi cu parul.
Ştim că nu se găsesc urechi pentru noi,
nici ochi să ne privească,
şi tot ce ce întâmplă
dezastru o să nască.
Noi nu mai scriem, deşi unii scriu
că totul e bine, că viaţa e bună,
că niciodată mai bine n-a fost,
aşa că cerneala noastră,
ar curge fără rost.
Nu!
Cerneala noastră trebuie să spele
toată durerea, toată minciuna,
să-nece otrava impregnată şi-n noi
să ne schimbe viaţa,
să ne naştem iarăşi,
goi.
ce ne deranjează, sau ce ne incită.
Nu mai scriem nimic, nici măcar
din frustrare, sau supărare.
Nu e cerneala de vină,
că paginile rămân albe ca varul
de vină suntem noi, şi voi
pentru că ne place să fim loviţi cu parul.
Ştim că nu se găsesc urechi pentru noi,
nici ochi să ne privească,
şi tot ce ce întâmplă
dezastru o să nască.
Noi nu mai scriem, deşi unii scriu
că totul e bine, că viaţa e bună,
că niciodată mai bine n-a fost,
aşa că cerneala noastră,
ar curge fără rost.
Nu!
Cerneala noastră trebuie să spele
toată durerea, toată minciuna,
să-nece otrava impregnată şi-n noi
să ne schimbe viaţa,
să ne naştem iarăşi,
goi.
7.08.2010
ai plecat cu o parte din mine
Nu ştiam că eşti mai mult decât
o parte din mine,
mai mult decât jumătatea mea.
Am aflat când ai plecat
şi ai luat cu tine zâmbetul meu
îndesat în buzunarul drept,
inima,
cufundată în visare,
şi ochii...
rătăciţi printre stele.
Nu ştiu când sunt
alături de mine,
sau când lângă tine
mă aflu visând,
e între noi o palmă de pământ
care-mi îngheaţă sângele în vine.
Când te vei întoarce,
să-mi redai vederea,
şi bătăile inimii,
tot mai alerte.
Iar zâmbetul,
poţi să-l scoţi din buzunar
şi să mi-l torni pe buze,
cu buzele tale.
o parte din mine,
mai mult decât jumătatea mea.
Am aflat când ai plecat
şi ai luat cu tine zâmbetul meu
îndesat în buzunarul drept,
inima,
cufundată în visare,
şi ochii...
rătăciţi printre stele.
Nu ştiu când sunt
alături de mine,
sau când lângă tine
mă aflu visând,
e între noi o palmă de pământ
care-mi îngheaţă sângele în vine.
Când te vei întoarce,
să-mi redai vederea,
şi bătăile inimii,
tot mai alerte.
Iar zâmbetul,
poţi să-l scoţi din buzunar
şi să mi-l torni pe buze,
cu buzele tale.
6.06.2010
Profesor de eroi
E nevoie de un profesor de eroi
pentru că nimeni
nu se mai naşte sănătos,
cu atât mai mult erou.
Un erou care să despartă
cerul de pământ-
prin cuvânt.
să despartă apa de foc-
prin joc.
să despartă luna de soare-
prin culoare.
E nevoie de eroi
atunci când lucrurile merg bine.
pentru că nimeni
nu se mai naşte sănătos,
cu atât mai mult erou.
Un erou care să despartă
cerul de pământ-
prin cuvânt.
să despartă apa de foc-
prin joc.
să despartă luna de soare-
prin culoare.
E nevoie de eroi
atunci când lucrurile merg bine.
mai bine fără
Nu mi-ar fi greu
să rămân fără sânge,
atâta vreme cât nu mi-l vei bea tu,
moarte fără de coasă!
Aşa că, fără să-ţi treacă ţie prin cap,
îmi voi dona sângele,
la un spital de nebuni.
să rămân fără sânge,
atâta vreme cât nu mi-l vei bea tu,
moarte fără de coasă!
Aşa că, fără să-ţi treacă ţie prin cap,
îmi voi dona sângele,
la un spital de nebuni.
5.12.2010
certitudini
Pot spune cu certitudine că acum scriu
dar nu pot afirma că cineva citeşte.
Că cineva cântă sunt sigur,
dar câţi ascultă nu ştiu.
Iar plânsul lumii e auzit de Pământ,
pe când, pe cel al Pământului,
cine să-l asculte?
Pot afirma cu certitudine că trăiesc,
mi-au spus-o...morţii.
dar nu pot afirma că cineva citeşte.
Că cineva cântă sunt sigur,
dar câţi ascultă nu ştiu.
Iar plânsul lumii e auzit de Pământ,
pe când, pe cel al Pământului,
cine să-l asculte?
Pot afirma cu certitudine că trăiesc,
mi-au spus-o...morţii.
pleci
Dacă pleci, nu te întoarce
chiar de-ar fi să mă iubeşti,
crezi că te-or mai recunoaşte
ochii mei,
unde acum înoată peşti?
De te duci, rămâi plecată...
căci acum, nu am pe nimeni,
chiar de-n jur e lumea toată.
Dacă ai de gând să pleci,
de ce nu te duci acum?
Vrei să mă hrăneşti cu vorbe,
care se prefac în scrum?
chiar de-ar fi să mă iubeşti,
crezi că te-or mai recunoaşte
ochii mei,
unde acum înoată peşti?
De te duci, rămâi plecată...
căci acum, nu am pe nimeni,
chiar de-n jur e lumea toată.
Dacă ai de gând să pleci,
de ce nu te duci acum?
Vrei să mă hrăneşti cu vorbe,
care se prefac în scrum?
succesiune de anotimpuri
Cum ar mai înflori primăverile
şi cum ar privi nopţile de vară
un răsărit fără noi?
Cum ar deschide ochii o dimineaţă
de toamnă,
şi cine ar mai încălzi
o iarnă mai rece decât gheaţa?
Oare s-ar mai trezi
stelele albastre fără noi?
şi cum ar privi nopţile de vară
un răsărit fără noi?
Cum ar deschide ochii o dimineaţă
de toamnă,
şi cine ar mai încălzi
o iarnă mai rece decât gheaţa?
Oare s-ar mai trezi
stelele albastre fără noi?
5.04.2010
Proiecţie geometrică
Am fost atras întotdeauna de formule,
ecuaţii, cifre, teoreme şi...probleme.
În universul meu,
toate aceste taine ale lumii
capătă noi forme.
Tot ce pare ambiguu, nedezlegat,
în faţa mea se preschimbă
cifră cu cifră, element cu element.
Însă toate adâncurile explorate de mine
nu mi-au produs fiori mai mari
decât proiecţia ta,
geometrică,
la capătul culoarului.
Am încercat să dezleg
şi ziua, şi noaptea,
ce mă face vulnerabil în faţa ta.
Să fie teorema albastrului din ochii tăi,
ori găsirea unui echivalent
pentru zâmbetul tău?
Eşti cea mai mare problemă din Univers,
voi putea oare
să pun un egal între noi?
ecuaţii, cifre, teoreme şi...probleme.
În universul meu,
toate aceste taine ale lumii
capătă noi forme.
Tot ce pare ambiguu, nedezlegat,
în faţa mea se preschimbă
cifră cu cifră, element cu element.
Însă toate adâncurile explorate de mine
nu mi-au produs fiori mai mari
decât proiecţia ta,
geometrică,
la capătul culoarului.
Am încercat să dezleg
şi ziua, şi noaptea,
ce mă face vulnerabil în faţa ta.
Să fie teorema albastrului din ochii tăi,
ori găsirea unui echivalent
pentru zâmbetul tău?
Eşti cea mai mare problemă din Univers,
voi putea oare
să pun un egal între noi?
4.26.2010
Cunoaştere geometrică
Ştiu câţi centimetri are respiraţia ta
şi ce volum dă părului tău vântul şi ploaia...
pentru că te cunosc.
Aşa cum ştiu,
că au trecut ani,
infinit de mulţi,
de când te studiez
ca pe cea mai profundă enigmă din Univers.
şi ce volum dă părului tău vântul şi ploaia...
pentru că te cunosc.
Aşa cum ştiu,
că au trecut ani,
infinit de mulţi,
de când te studiez
ca pe cea mai profundă enigmă din Univers.
calcul sentimental
Ştiam că am patru mâini, şi patru ochi, şi două inimi.
Mă trezeam dimineaţa,
cu două mâini sub creştet,
cuprins de alte două,
cu doi ochi beţi de somn
şi alţi doi privindu-mă duios,
cu o inimă bătând în piept
şi alta bătând la poarta sufletului meu.
Acum mă simt olog,
deşi am două mâini, doi ochi, şi o singură inimă.
Mă trezeam dimineaţa,
cu două mâini sub creştet,
cuprins de alte două,
cu doi ochi beţi de somn
şi alţi doi privindu-mă duios,
cu o inimă bătând în piept
şi alta bătând la poarta sufletului meu.
Acum mă simt olog,
deşi am două mâini, doi ochi, şi o singură inimă.
4.21.2010
matematica sentimentelor
Ce ecuaţie e-n stare
să te facă să-nţelegi
că pe cer un singur soare
te îndeamnă să m-alegi?
Cât de raţional aş fi
să-mi dau seama ce preţ ai,
făr-să stau a socoti
câte ai, şi câte n-ai.
Infinitul nu e-n stare
să-mi cuprindă nefiinţa
Însă tu, mereu o floare,
îmi trezeşti în piept dorinţa.
să te facă să-nţelegi
că pe cer un singur soare
te îndeamnă să m-alegi?
Cât de raţional aş fi
să-mi dau seama ce preţ ai,
făr-să stau a socoti
câte ai, şi câte n-ai.
Infinitul nu e-n stare
să-mi cuprindă nefiinţa
Însă tu, mereu o floare,
îmi trezeşti în piept dorinţa.
4.19.2010
18+
Când orice enigmă mai adânc
te cuprinde
şi orice privire aduce cu sine
răspunsuri pe care doar tu le-nţelegi.
Când totul din jur
pare să-ţi fie prieten
sau...cel mai aprig duşman
pregătit de atac.
Eşti gata să tragi în piept
Universul?
să jonglezi cu stelele înalte
şi să zbori frenetic
printre nori?
te cuprinde
şi orice privire aduce cu sine
răspunsuri pe care doar tu le-nţelegi.
Când totul din jur
pare să-ţi fie prieten
sau...cel mai aprig duşman
pregătit de atac.
Eşti gata să tragi în piept
Universul?
să jonglezi cu stelele înalte
şi să zbori frenetic
printre nori?
4.14.2010
văd în întuneric
Noaptea şi-a dezvelit trupul negru
şi a lăsat părul încâlcit
să acopere pământul.
Aşa, în întuneric,
tu puteai privi cerul înstelat
fără să te doară ochii.
Şi puteai să-ţi închipui
cum arată stelele
şi să mergi până la ele
fără să fii dus de mână.
şi a lăsat părul încâlcit
să acopere pământul.
Aşa, în întuneric,
tu puteai privi cerul înstelat
fără să te doară ochii.
Şi puteai să-ţi închipui
cum arată stelele
şi să mergi până la ele
fără să fii dus de mână.
4.07.2010
Despre nisip
Se cântăresc două fire de nisip.
Luate din acelaşi pământ negru.
Apoi, firul cel mai greu
se pune peste celălalt.
Aşa, ca să păstrăm legile naturii.
Luate din acelaşi pământ negru.
Apoi, firul cel mai greu
se pune peste celălalt.
Aşa, ca să păstrăm legile naturii.
pe carari de fum pasii tai gonesc(cantec)
pe cărări de fum
paşii tăi gonesc
pentru-a veni în faţa
tatălui ceresc
şi-a te ruga la El
mâinile spre cer
unite-n cântec
rugător
Refren:
O,Tată din cer
speranţă dă
Tată din cer
că vei veni.
Zi de zi greşim
mai multe
dă-ne puteri
dă-ne un semn
viaţă-n dar ne-ai dat
cerul l-ai lăsat
să ştergi, să uiţi
păcate mari ce ne-au pătat
ne ţin pe veci legaţi
lumea este rea
numele tău sfânt
uitat de toţi
Refren:
O,Tată din cer
speranţă dă
Tată din cer
că vei veni.
paşii tăi gonesc
pentru-a veni în faţa
tatălui ceresc
şi-a te ruga la El
mâinile spre cer
unite-n cântec
rugător
Refren:
O,Tată din cer
speranţă dă
Tată din cer
că vei veni.
Zi de zi greşim
mai multe
dă-ne puteri
dă-ne un semn
viaţă-n dar ne-ai dat
cerul l-ai lăsat
să ştergi, să uiţi
păcate mari ce ne-au pătat
ne ţin pe veci legaţi
lumea este rea
numele tău sfânt
uitat de toţi
Refren:
O,Tată din cer
speranţă dă
Tată din cer
că vei veni.
4.05.2010
calci iarba pe note
sufletul cântă în versuri
când tu calci iarba
pe note înalte,
astfel, fiecare şoaptă
răsărită din flori,
e cântecul vieţii
ce-l cântă copacii,
şi oamenii, ades.
când tu calci iarba
pe note înalte,
astfel, fiecare şoaptă
răsărită din flori,
e cântecul vieţii
ce-l cântă copacii,
şi oamenii, ades.
Purtai o eşarfă culeasă din stele
cine te-a scos în calea mea,
clipă adâncă, tăcere de stea,
de-mi pare că oamenii
sunt nişte idei
ce curg prin pustiu.
nu mai ştiu dacă sunt om
sau doar o privire,
ce fură din tine
miracole vii
ce mă fac să trăiesc.
să ştii că albastrul
ce-l port sub pleoape
e din ziua în care,
purtai o eşarfă
culeasă din stele.
clipă adâncă, tăcere de stea,
de-mi pare că oamenii
sunt nişte idei
ce curg prin pustiu.
nu mai ştiu dacă sunt om
sau doar o privire,
ce fură din tine
miracole vii
ce mă fac să trăiesc.
să ştii că albastrul
ce-l port sub pleoape
e din ziua în care,
purtai o eşarfă
culeasă din stele.
inocenţă
Probabil
pentru că îmi place jocul,
încă mă mai consider copil.
Şi pentru că mă comport
ca un adult obişnuit,
mă consider un fiu pierdut.
Albul firelor de păr ar confirma
că mă aflu printre rândurile
celor bătrâni,
eu, însă, mă mai consider copil.
pentru că îmi place jocul,
încă mă mai consider copil.
Şi pentru că mă comport
ca un adult obişnuit,
mă consider un fiu pierdut.
Albul firelor de păr ar confirma
că mă aflu printre rândurile
celor bătrâni,
eu, însă, mă mai consider copil.
Bate.
Du-te până la ea
şi vezi dacă bate.
-Bate?
-Mai bate.
Dacă bate, poţi să te duci
până la mormântul părinţilor,
să-i vezi,
să pui o floare la căpătâi,
şi poate să le spui, că în curând
te vei întoarce acasă.
-Bate?
-Abia se mai aude,
un strigăt de copil,
rămas fără părinţi.
Dacă se mai aude,
mergi şi mai priveşte odată cerul
de jos,
aşa, ca pentru ultima oară.
şi vezi dacă bate.
-Bate?
-Mai bate.
Dacă bate, poţi să te duci
până la mormântul părinţilor,
să-i vezi,
să pui o floare la căpătâi,
şi poate să le spui, că în curând
te vei întoarce acasă.
-Bate?
-Abia se mai aude,
un strigăt de copil,
rămas fără părinţi.
Dacă se mai aude,
mergi şi mai priveşte odată cerul
de jos,
aşa, ca pentru ultima oară.
o latură inexistentă
eşti chiar tu?
mi se pare că nu.
nu simt cum iarba
se frânge sub noi
şi nici nu aud
cum respiră norii.
credeam că vei veni tu
dar astăzi, ai venit altcineva.
crezi că mă voi îndrăgosti
de altă latură a ta?
mi se pare că nu.
nu simt cum iarba
se frânge sub noi
şi nici nu aud
cum respiră norii.
credeam că vei veni tu
dar astăzi, ai venit altcineva.
crezi că mă voi îndrăgosti
de altă latură a ta?
3.17.2010
Interior
Lumina mă face mereu să zâmbesc,
chiar dacă lumea
e plină de-ntuneric.
În prezența ei,
întunericul din mine se face zi,
astfel trăiesc și în mine,
așa cum în mine,
și mor.
chiar dacă lumea
e plină de-ntuneric.
În prezența ei,
întunericul din mine se face zi,
astfel trăiesc și în mine,
așa cum în mine,
și mor.
3.16.2010
Cântec pur
Trezeşte în tine,
orice parte ascunsă
în trup.
Nu ştii că ai mai multe inimi,
aşa cum prin degetele tale,
sângele curge ramificat??
Un flux continuu
de stări
inundă şi ultima parte
a sufletului tău,
rămasă uscată.
Acest cântec, te va spăla de moarte.
orice parte ascunsă
în trup.
Nu ştii că ai mai multe inimi,
aşa cum prin degetele tale,
sângele curge ramificat??
Un flux continuu
de stări
inundă şi ultima parte
a sufletului tău,
rămasă uscată.
Acest cântec, te va spăla de moarte.
Muză nedreaptă!
Muză tu,
acum că ai sosit,
scoate ce e mai bun,
din ce e mai rău.
Şi fă armonie
în marea de cuvinte.
Oricum nemuritor ca tine,
n-o să fiu,
dar şi tu din mine
îţi tragi răsuflarea,
aşa că deschide,
şi inimi şi ochi.
Tu, muză nedreaptă!
deschide şi minţi...
şi nu le închide
când se trage cortina...
acum că ai sosit,
scoate ce e mai bun,
din ce e mai rău.
Şi fă armonie
în marea de cuvinte.
Oricum nemuritor ca tine,
n-o să fiu,
dar şi tu din mine
îţi tragi răsuflarea,
aşa că deschide,
şi inimi şi ochi.
Tu, muză nedreaptă!
deschide şi minţi...
şi nu le închide
când se trage cortina...
Destul am curs prin mine.
Sunt un râu care curge
din mare spre izvor.
Mereu împotriva-mi
mai multe se nasc decât pier.
Dar curg.
Curg tot mai sus,
mă prefac tot mai mic,
mă-ncovoi,
mai sec uneori la suprafaţă,
căci înăuntrul meu
întotdeauna curg.
Şi curg,
aşa murdar,
căci toţi,prin mine
devin mai curaţi
şi eu tot mai murdar.
Cel mai greu, mi-e să urc
acolo, unde o cascadă,
îmi toarnă plumb pe fiinţă,
Sunt margini de clipe
până-mi cuprind izvorul,
şi adorm în şoapte de apă.
Destul am curs prin mine.
din mare spre izvor.
Mereu împotriva-mi
mai multe se nasc decât pier.
Dar curg.
Curg tot mai sus,
mă prefac tot mai mic,
mă-ncovoi,
mai sec uneori la suprafaţă,
căci înăuntrul meu
întotdeauna curg.
Şi curg,
aşa murdar,
căci toţi,prin mine
devin mai curaţi
şi eu tot mai murdar.
Cel mai greu, mi-e să urc
acolo, unde o cascadă,
îmi toarnă plumb pe fiinţă,
Sunt margini de clipe
până-mi cuprind izvorul,
şi adorm în şoapte de apă.
Destul am curs prin mine.
seceta care potenţează gândul
Turmele albe şi negre
au ieşit la păscut
prin Universul infinit...
vai, cât au zburdat!
şi cum s-au întors...
Cele negre, mâncaseră smoală,
iar cele albe
mâncaseră cerul senin.
Gânduri sălbatice!
cum să vă împac?
au ieşit la păscut
prin Universul infinit...
vai, cât au zburdat!
şi cum s-au întors...
Cele negre, mâncaseră smoală,
iar cele albe
mâncaseră cerul senin.
Gânduri sălbatice!
cum să vă împac?
de culoarea cerului
Privesc spre cerul ce s-a deschis
înainte-mi,
şi surâzând albastru,
îmi doresc să iau cerul
în braţe.
Cum să mi-l apropii,
când nici măcar un suflet de om
nu pot apropia de mine?
Şi cu fiecare lacrimă,
tot mai uşor,
mă desprind de pământ,
şi mă înalţ albastru
către zări senine.
înainte-mi,
şi surâzând albastru,
îmi doresc să iau cerul
în braţe.
Cum să mi-l apropii,
când nici măcar un suflet de om
nu pot apropia de mine?
Şi cu fiecare lacrimă,
tot mai uşor,
mă desprind de pământ,
şi mă înalţ albastru
către zări senine.
joc în episoade scurte
Urc treptele timpului,
păşind tot mai grăbit,
iar scara,
în cercuri tot mai mici
urcă în înaltul albastru.
Urc pe această spirală,
în genunchi.
Timpul s-a jucat cu mine,
făcându-mă să alerg ca nebunul,
iar acum,
mersul meu de reptilă,
e mai mult o joacă de-a moartea
în episoade scurte.
păşind tot mai grăbit,
iar scara,
în cercuri tot mai mici
urcă în înaltul albastru.
Urc pe această spirală,
în genunchi.
Timpul s-a jucat cu mine,
făcându-mă să alerg ca nebunul,
iar acum,
mersul meu de reptilă,
e mai mult o joacă de-a moartea
în episoade scurte.
Suflete, în noaptea aceasta eşti liber.
Suflete,
pe ce cărări mă porţi...
trupu-mi firav,
strigă din multele locuri,
pe unde au rămas părţi din el.
Suflete, în goana nebună,
aproape că ai ieşit
din corpu-mi obosit.
Nu poţi,oare,să mergi noaptea
acolo unde răsună cântecul tău,
şi să nu mă chinui ziua,
alergând după tine, până îmi pierd
pofta de viaţă?
Suflete, în noaptea aceasta eşti liber.
pe ce cărări mă porţi...
trupu-mi firav,
strigă din multele locuri,
pe unde au rămas părţi din el.
Suflete, în goana nebună,
aproape că ai ieşit
din corpu-mi obosit.
Nu poţi,oare,să mergi noaptea
acolo unde răsună cântecul tău,
şi să nu mă chinui ziua,
alergând după tine, până îmi pierd
pofta de viaţă?
Suflete, în noaptea aceasta eşti liber.
3.04.2010
Transfer
Se reflectă oare
ce avem în suflet,
asupra trupului?
Dacă lumina şi întunericul
din ochi
vin din suflet,
atunci,
durerea de cap,
să fie o boală a sufletului,
ce pătează chipul??
Cu toţii avem moartea
în suflet,
fiorul ei negru.
Si atunci când acesta
simte că trupul
nu poate duce povara morţii,
îl lasă doar cu ea.
ce avem în suflet,
asupra trupului?
Dacă lumina şi întunericul
din ochi
vin din suflet,
atunci,
durerea de cap,
să fie o boală a sufletului,
ce pătează chipul??
Cu toţii avem moartea
în suflet,
fiorul ei negru.
Si atunci când acesta
simte că trupul
nu poate duce povara morţii,
îl lasă doar cu ea.
Setea de sare
De mic mi-au plăcut lacrimile.
Pe atunci,
nu ştiam că sunt atât de pure.
Mă întrebam de ce
oamenii nu plâng zilnic,
aşa cum mănâncă, de exemplu.
O vedeam pe mama
plângând ades,
dar nu mă puteam duce
să-i cer lacrimile.
Mă mulţumeam cu ale mele.
Probabil aveam nevoie de sare,
deoarece le sorbeam cu plăcere.
Acum, nici o lacrimă,
nu-mi potoleşte setea,
de dulce.
Pe atunci,
nu ştiam că sunt atât de pure.
Mă întrebam de ce
oamenii nu plâng zilnic,
aşa cum mănâncă, de exemplu.
O vedeam pe mama
plângând ades,
dar nu mă puteam duce
să-i cer lacrimile.
Mă mulţumeam cu ale mele.
Probabil aveam nevoie de sare,
deoarece le sorbeam cu plăcere.
Acum, nici o lacrimă,
nu-mi potoleşte setea,
de dulce.
port în suflet taine
Chiar crezi că port
în suflet taine,
de-aceea vii tot mai aproape?
Crezi că sub ale mele haine,
găsi-vei noul Paradis?
Nu te gândeşti că o enigmă
stă-n faptul că nu o dezlegi?
Dacă-mi descoperi taina vieţii,
o să te saturi şi-ai să pleci.
Misterul meu nedezlegat,
e-n faptul că nu poţi ghici,
ce se ascunde după mine
şi dacă plec, ce s-o ivi?
în suflet taine,
de-aceea vii tot mai aproape?
Crezi că sub ale mele haine,
găsi-vei noul Paradis?
Nu te gândeşti că o enigmă
stă-n faptul că nu o dezlegi?
Dacă-mi descoperi taina vieţii,
o să te saturi şi-ai să pleci.
Misterul meu nedezlegat,
e-n faptul că nu poţi ghici,
ce se ascunde după mine
şi dacă plec, ce s-o ivi?
3.03.2010
maratonul nesfârşit
În ultima vreme,
clipele participă
la maratonul nesfârşit
al timpului.
Şi oricât încercăm
să le prindem din urmă,
pentru a le oferi premiul,
nu ne alegem decât cu praful
ridicat de fuga nebună a clipelor.
Iar viaţa este un segment diform
pe care-l parcurgem
alergând după clipe.
clipele participă
la maratonul nesfârşit
al timpului.
Şi oricât încercăm
să le prindem din urmă,
pentru a le oferi premiul,
nu ne alegem decât cu praful
ridicat de fuga nebună a clipelor.
Iar viaţa este un segment diform
pe care-l parcurgem
alergând după clipe.
legi şi vremuri neschimbate
Omul crede,
că stă în mâna lui
să schimbe legile şi vremea.
Că el stabileşte
fatalul destin al propriului trup.
E posibil oare să consideri
că un lucru îţi aparţine,
de vreme ce l-ai primit
şi îţi va fi luat înapoi?
că stă în mâna lui
să schimbe legile şi vremea.
Că el stabileşte
fatalul destin al propriului trup.
E posibil oare să consideri
că un lucru îţi aparţine,
de vreme ce l-ai primit
şi îţi va fi luat înapoi?
3.02.2010
Răzbunare dulce
De ce oamenii
au satisfacţie mai mare
atunci când întorc
rău pentru rău,
decât bine pentru bine?
De ce răzbunarea e dulce,
iar întoarcerea unor favoruri
are un gust banal?
au satisfacţie mai mare
atunci când întorc
rău pentru rău,
decât bine pentru bine?
De ce răzbunarea e dulce,
iar întoarcerea unor favoruri
are un gust banal?
Taine albastre
De mult tăcerea nopţii
nu m-a prins şoptind,
taine albastre,
scrise sus în stele,
chipului tău cufundat în visare.
Pentru tine acum
se deschid albe roze
şi din cerul senin
cad cristale de gheaţă,
noaptea se prelinge pe geamuri,
în doze,
ochii mari privesc,
o nouă dimineaţă.
nu m-a prins şoptind,
taine albastre,
scrise sus în stele,
chipului tău cufundat în visare.
Pentru tine acum
se deschid albe roze
şi din cerul senin
cad cristale de gheaţă,
noaptea se prelinge pe geamuri,
în doze,
ochii mari privesc,
o nouă dimineaţă.
Înţelepciunea ca formă de nebunie
Înţelepciunea lumii
este o nebunie.
O formă de nebunie
necesară pretutindeni.
De aceea,
se întâmplă ca unii oameni
cu idei strălucitoare,
să fie coborâţi
la rangul de nebuni,
şi unii nebuni,
ridicaţi la nivel de
savanţi.
este o nebunie.
O formă de nebunie
necesară pretutindeni.
De aceea,
se întâmplă ca unii oameni
cu idei strălucitoare,
să fie coborâţi
la rangul de nebuni,
şi unii nebuni,
ridicaţi la nivel de
savanţi.
Renăscut din pietre
Poţi arunca cu pietre în mine,
până când Marele Zid Chinezesc
va privi uimit la opera ta.
Eu,
renăscut din pietre aruncate
cu profundă răutate,
cu fruntea ieşind din zidul adânc,
ating bolta rece
şi cerul revarsă,
stropi grei ce-n cădere,
mătură pietre.
Sub pietre e totul,
iar totul sub ape,
eu scutur durerea
căzută pe pleoape.
până când Marele Zid Chinezesc
va privi uimit la opera ta.
Eu,
renăscut din pietre aruncate
cu profundă răutate,
cu fruntea ieşind din zidul adânc,
ating bolta rece
şi cerul revarsă,
stropi grei ce-n cădere,
mătură pietre.
Sub pietre e totul,
iar totul sub ape,
eu scutur durerea
căzută pe pleoape.
Când sufletul stă cu chirie
Trupul cere chiria unui suflet,
poate aşa-şi va mai plăti din datorii.
Sufletul,
de unde să plăteasca?
acest loc de vicii,
plin de răutate.
Se lovi aici,
de materialitate,
cum, el, invizibil,
să plătească poate?
Se gândi apoi
că oamenii nu plătesc
pentru fiecare pas
făcut pe Pământ.
Şi că, înainte de toate,
totul este întărit
de un raport de anterioritate.
Trupul,
părăsit acum,
plătea chirie lui Hades.
poate aşa-şi va mai plăti din datorii.
Sufletul,
de unde să plăteasca?
acest loc de vicii,
plin de răutate.
Se lovi aici,
de materialitate,
cum, el, invizibil,
să plătească poate?
Se gândi apoi
că oamenii nu plătesc
pentru fiecare pas
făcut pe Pământ.
Şi că, înainte de toate,
totul este întărit
de un raport de anterioritate.
Trupul,
părăsit acum,
plătea chirie lui Hades.
Fii ai indiferenţei
Adulmecă pământul
şi linge pe jos,
firimituri aruncate
înainte de ploaie.
Probabil aroma pâinii uscate
îl ţine pe loc,
până asfaltul lins
devine o groapă.
Un trecător
îi dă un picior.
Oamenii, fii ai indiferenţei
asistă
la o ploaie de firimituri.
Aceasta le e partea.
şi linge pe jos,
firimituri aruncate
înainte de ploaie.
Probabil aroma pâinii uscate
îl ţine pe loc,
până asfaltul lins
devine o groapă.
Un trecător
îi dă un picior.
Oamenii, fii ai indiferenţei
asistă
la o ploaie de firimituri.
Aceasta le e partea.
2.01.2010
modernism servit la tavă
să treci la modernism
că asta se caută
încearcă să gândeşti
în versuri albe
chiar dacă totul e gri
în jurul lor
şi în jurul tău
renunţă la catrenele
ce fiori produceau
odată
acum critica s-a schimbat
şi cu ea
şi lumea toată.
că asta se caută
încearcă să gândeşti
în versuri albe
chiar dacă totul e gri
în jurul lor
şi în jurul tău
renunţă la catrenele
ce fiori produceau
odată
acum critica s-a schimbat
şi cu ea
şi lumea toată.
1.20.2010
când vorbeşte sufletul
Eminescu,
teiul a albit.
Lacrimile tale
îngheaţă
în drum spre pământ?
Că de-o săptămână
tot cad cristaline,
şi albe ploi
de fulgi,
amintindu-şi de tine...
sau tu, amintindu-ţi de noi...
Teiul e alb,
semn că
darul tău a fost primit
de fiecare ramură.
Dar noi?
Cum păstrăm
legătura cu tine,
prin revelarea naturii,
prin tăcerea noastră?
De la tine am învăţat
că atunci când
trupul e învăluit
de tăcere,
vorbeşte sufletul...
teiul a albit.
Lacrimile tale
îngheaţă
în drum spre pământ?
Că de-o săptămână
tot cad cristaline,
şi albe ploi
de fulgi,
amintindu-şi de tine...
sau tu, amintindu-ţi de noi...
Teiul e alb,
semn că
darul tău a fost primit
de fiecare ramură.
Dar noi?
Cum păstrăm
legătura cu tine,
prin revelarea naturii,
prin tăcerea noastră?
De la tine am învăţat
că atunci când
trupul e învăluit
de tăcere,
vorbeşte sufletul...
1.06.2010
poţi scrie despre Dumnezeu fără să te întâlneşti cu Satan?
acum când scriu despre Dumnezeu
două forţe nevăzute se luptă cu mine
simt capul tot mai greu...
şi că ar trebui s-o las pe mâine.
când scriu că Dumnezeu e bun şi milos
că el îmi dă totul şi mă păzeşte,
stiloul îmi cade pe jos
şi sângele mi se răceşte.
simt cum cel rău se împotriveşte,
căci mâinile îmi tremură spasmotic,
cerneala, parcă se topeşte...
luminile se-aprind haotic!
ceva mă îndeamnă să scriu
deşi, e-ntuneric afară
am toate şansele să rămân viu,
ori să fiu găsit mort în cămară.
în noaptea asta neagră m-am decis,
voi scrie despre Dumnezeul veşnic!
să-l văd pe Diavolul ucis
în mână cu un sfeşnic...
de ce l-am provocat...?
mi-e rău şi simt ceva în mine
cred că Dumnezeu a luptat,
căci acum, ma simt mai bine.
două forţe nevăzute se luptă cu mine
simt capul tot mai greu...
şi că ar trebui s-o las pe mâine.
când scriu că Dumnezeu e bun şi milos
că el îmi dă totul şi mă păzeşte,
stiloul îmi cade pe jos
şi sângele mi se răceşte.
simt cum cel rău se împotriveşte,
căci mâinile îmi tremură spasmotic,
cerneala, parcă se topeşte...
luminile se-aprind haotic!
ceva mă îndeamnă să scriu
deşi, e-ntuneric afară
am toate şansele să rămân viu,
ori să fiu găsit mort în cămară.
în noaptea asta neagră m-am decis,
voi scrie despre Dumnezeul veşnic!
să-l văd pe Diavolul ucis
în mână cu un sfeşnic...
de ce l-am provocat...?
mi-e rău şi simt ceva în mine
cred că Dumnezeu a luptat,
căci acum, ma simt mai bine.
1.05.2010
gândurile
mă doboară.
pur şi simplu mă fac
să plâng pentru lume,
nu mă lasă să dorm,
visând ceva, anume.
mă ridică sus
apoi mă coboară,
când mi-e dor de pian
cânt la vioară.
îmi determină viaţa.
iau decizii pentru care
regret mai târziu
mă întreb, cum de mai sunt viu,
dacă mai vine vreo încercare.
de seara şi până dimineaţa
îmi întunecă faţa.
gândurile mele.
pur şi simplu mă fac
să plâng pentru lume,
nu mă lasă să dorm,
visând ceva, anume.
mă ridică sus
apoi mă coboară,
când mi-e dor de pian
cânt la vioară.
îmi determină viaţa.
iau decizii pentru care
regret mai târziu
mă întreb, cum de mai sunt viu,
dacă mai vine vreo încercare.
de seara şi până dimineaţa
îmi întunecă faţa.
gândurile mele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)