De mic mi-au plăcut lacrimile.
Pe atunci,
nu ştiam că sunt atât de pure.
Mă întrebam de ce
oamenii nu plâng zilnic,
aşa cum mănâncă, de exemplu.
O vedeam pe mama
plângând ades,
dar nu mă puteam duce
să-i cer lacrimile.
Mă mulţumeam cu ale mele.
Probabil aveam nevoie de sare,
deoarece le sorbeam cu plăcere.
Acum, nici o lacrimă,
nu-mi potoleşte setea,
de dulce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu