Poetul...

E tot mai obosit, și mai schimbat,
E trist că lumea nu-l ascultă,
Atâtea patimi a purtat,
Și-nțelepciune-atât de multă.

A fost oglindă pentru mulți,
A fost și carte, și psaltiră,
Iar dacă stai să îl asculți,
N-o să întrebi de ce te miră.

El are lumea lui, și alte gânduri,
Un alt pământ, și altă limbă,
Îți scrie tot mai multe rânduri,
Dar ție gândul ți se plimbă.

Ar vrea să vadă Paradisul,
Să-l dea la toți spre bucurie,
Dar până se-mplinește visul,
Salvează minți de nebunie.

Poetul e poet, de când e cerul,
Când toată lumea râde, el va plânge,
Și nu se va găsi misterul,
Deși vor fi urme de sânge.