Sunt ferm convins că fiinţele umane
nu se comercializează,
însă, mă gândesc să obţin
un drept de proprietate asupra ta.
Vreau să-mi aparţii,
trup şi suflet,
clipă de clipă.
Ştiu că în viaţă nu se întâmplă totul
cum vrem noi.
Am învăţat că
cine crede că are o parte din tine,
nu are nimic...
cine crede că are totul,
se înşeală,
iar cine e conştient că nu are nimic,
mai poate avea o speranţă.
sunt aici...dar nu mă vezi.Nu mă vezi pentru că ai ochii închişi.Să ţi-i deschid nu pot, dar pot să vorbesc cu tine până vei deschide ochii.
A.B.
8.18.2010
oceanul din ochii tăi
Ochii tăi sunt oceanul
în care mă scufund fără
să trag aer în piept.
Nu am nevoie
de costum de scafandru,
deşi sunt la zeci de minute
adâncime în privirea ta.
Nu mă tem de rechini,
deşi nu am arme,
mă tem,
că nu voi găsi drumul înapoi.
De câte ori m-am rătăcit
în necuprinsul lor,
ar fi trebuit să învăţ toate cărările
însă,
tu, ai în fiecare zi o nouă pereche de ochi.
Deşi sunt un foarte bun înotător,
simt că mă lasă toate puterile,
pentru că ochii tăi nu au margini,
iar senzaţia de plutire este mult amplificată
celei din Marea Moartă.
Un ocean de lacrimi, stă în ochii tăi,
de aceea eu plutesc fără să dau din aripi
şi tu mă poţi cunoaşte
fără să oferi o lacrimă.
în care mă scufund fără
să trag aer în piept.
Nu am nevoie
de costum de scafandru,
deşi sunt la zeci de minute
adâncime în privirea ta.
Nu mă tem de rechini,
deşi nu am arme,
mă tem,
că nu voi găsi drumul înapoi.
De câte ori m-am rătăcit
în necuprinsul lor,
ar fi trebuit să învăţ toate cărările
însă,
tu, ai în fiecare zi o nouă pereche de ochi.
Deşi sunt un foarte bun înotător,
simt că mă lasă toate puterile,
pentru că ochii tăi nu au margini,
iar senzaţia de plutire este mult amplificată
celei din Marea Moartă.
Un ocean de lacrimi, stă în ochii tăi,
de aceea eu plutesc fără să dau din aripi
şi tu mă poţi cunoaşte
fără să oferi o lacrimă.
8.10.2010
Nu mai scriem
Ne-am obişnuit să nu mai scriem
ce ne deranjează, sau ce ne incită.
Nu mai scriem nimic, nici măcar
din frustrare, sau supărare.
Nu e cerneala de vină,
că paginile rămân albe ca varul
de vină suntem noi, şi voi
pentru că ne place să fim loviţi cu parul.
Ştim că nu se găsesc urechi pentru noi,
nici ochi să ne privească,
şi tot ce ce întâmplă
dezastru o să nască.
Noi nu mai scriem, deşi unii scriu
că totul e bine, că viaţa e bună,
că niciodată mai bine n-a fost,
aşa că cerneala noastră,
ar curge fără rost.
Nu!
Cerneala noastră trebuie să spele
toată durerea, toată minciuna,
să-nece otrava impregnată şi-n noi
să ne schimbe viaţa,
să ne naştem iarăşi,
goi.
ce ne deranjează, sau ce ne incită.
Nu mai scriem nimic, nici măcar
din frustrare, sau supărare.
Nu e cerneala de vină,
că paginile rămân albe ca varul
de vină suntem noi, şi voi
pentru că ne place să fim loviţi cu parul.
Ştim că nu se găsesc urechi pentru noi,
nici ochi să ne privească,
şi tot ce ce întâmplă
dezastru o să nască.
Noi nu mai scriem, deşi unii scriu
că totul e bine, că viaţa e bună,
că niciodată mai bine n-a fost,
aşa că cerneala noastră,
ar curge fără rost.
Nu!
Cerneala noastră trebuie să spele
toată durerea, toată minciuna,
să-nece otrava impregnată şi-n noi
să ne schimbe viaţa,
să ne naştem iarăşi,
goi.
7.08.2010
ai plecat cu o parte din mine
Nu ştiam că eşti mai mult decât
o parte din mine,
mai mult decât jumătatea mea.
Am aflat când ai plecat
şi ai luat cu tine zâmbetul meu
îndesat în buzunarul drept,
inima,
cufundată în visare,
şi ochii...
rătăciţi printre stele.
Nu ştiu când sunt
alături de mine,
sau când lângă tine
mă aflu visând,
e între noi o palmă de pământ
care-mi îngheaţă sângele în vine.
Când te vei întoarce,
să-mi redai vederea,
şi bătăile inimii,
tot mai alerte.
Iar zâmbetul,
poţi să-l scoţi din buzunar
şi să mi-l torni pe buze,
cu buzele tale.
o parte din mine,
mai mult decât jumătatea mea.
Am aflat când ai plecat
şi ai luat cu tine zâmbetul meu
îndesat în buzunarul drept,
inima,
cufundată în visare,
şi ochii...
rătăciţi printre stele.
Nu ştiu când sunt
alături de mine,
sau când lângă tine
mă aflu visând,
e între noi o palmă de pământ
care-mi îngheaţă sângele în vine.
Când te vei întoarce,
să-mi redai vederea,
şi bătăile inimii,
tot mai alerte.
Iar zâmbetul,
poţi să-l scoţi din buzunar
şi să mi-l torni pe buze,
cu buzele tale.
6.06.2010
Profesor de eroi
E nevoie de un profesor de eroi
pentru că nimeni
nu se mai naşte sănătos,
cu atât mai mult erou.
Un erou care să despartă
cerul de pământ-
prin cuvânt.
să despartă apa de foc-
prin joc.
să despartă luna de soare-
prin culoare.
E nevoie de eroi
atunci când lucrurile merg bine.
pentru că nimeni
nu se mai naşte sănătos,
cu atât mai mult erou.
Un erou care să despartă
cerul de pământ-
prin cuvânt.
să despartă apa de foc-
prin joc.
să despartă luna de soare-
prin culoare.
E nevoie de eroi
atunci când lucrurile merg bine.
mai bine fără
Nu mi-ar fi greu
să rămân fără sânge,
atâta vreme cât nu mi-l vei bea tu,
moarte fără de coasă!
Aşa că, fără să-ţi treacă ţie prin cap,
îmi voi dona sângele,
la un spital de nebuni.
să rămân fără sânge,
atâta vreme cât nu mi-l vei bea tu,
moarte fără de coasă!
Aşa că, fără să-ţi treacă ţie prin cap,
îmi voi dona sângele,
la un spital de nebuni.
5.12.2010
certitudini
Pot spune cu certitudine că acum scriu
dar nu pot afirma că cineva citeşte.
Că cineva cântă sunt sigur,
dar câţi ascultă nu ştiu.
Iar plânsul lumii e auzit de Pământ,
pe când, pe cel al Pământului,
cine să-l asculte?
Pot afirma cu certitudine că trăiesc,
mi-au spus-o...morţii.
dar nu pot afirma că cineva citeşte.
Că cineva cântă sunt sigur,
dar câţi ascultă nu ştiu.
Iar plânsul lumii e auzit de Pământ,
pe când, pe cel al Pământului,
cine să-l asculte?
Pot afirma cu certitudine că trăiesc,
mi-au spus-o...morţii.
pleci
Dacă pleci, nu te întoarce
chiar de-ar fi să mă iubeşti,
crezi că te-or mai recunoaşte
ochii mei,
unde acum înoată peşti?
De te duci, rămâi plecată...
căci acum, nu am pe nimeni,
chiar de-n jur e lumea toată.
Dacă ai de gând să pleci,
de ce nu te duci acum?
Vrei să mă hrăneşti cu vorbe,
care se prefac în scrum?
chiar de-ar fi să mă iubeşti,
crezi că te-or mai recunoaşte
ochii mei,
unde acum înoată peşti?
De te duci, rămâi plecată...
căci acum, nu am pe nimeni,
chiar de-n jur e lumea toată.
Dacă ai de gând să pleci,
de ce nu te duci acum?
Vrei să mă hrăneşti cu vorbe,
care se prefac în scrum?
succesiune de anotimpuri
Cum ar mai înflori primăverile
şi cum ar privi nopţile de vară
un răsărit fără noi?
Cum ar deschide ochii o dimineaţă
de toamnă,
şi cine ar mai încălzi
o iarnă mai rece decât gheaţa?
Oare s-ar mai trezi
stelele albastre fără noi?
şi cum ar privi nopţile de vară
un răsărit fără noi?
Cum ar deschide ochii o dimineaţă
de toamnă,
şi cine ar mai încălzi
o iarnă mai rece decât gheaţa?
Oare s-ar mai trezi
stelele albastre fără noi?
5.04.2010
Proiecţie geometrică
Am fost atras întotdeauna de formule,
ecuaţii, cifre, teoreme şi...probleme.
În universul meu,
toate aceste taine ale lumii
capătă noi forme.
Tot ce pare ambiguu, nedezlegat,
în faţa mea se preschimbă
cifră cu cifră, element cu element.
Însă toate adâncurile explorate de mine
nu mi-au produs fiori mai mari
decât proiecţia ta,
geometrică,
la capătul culoarului.
Am încercat să dezleg
şi ziua, şi noaptea,
ce mă face vulnerabil în faţa ta.
Să fie teorema albastrului din ochii tăi,
ori găsirea unui echivalent
pentru zâmbetul tău?
Eşti cea mai mare problemă din Univers,
voi putea oare
să pun un egal între noi?
ecuaţii, cifre, teoreme şi...probleme.
În universul meu,
toate aceste taine ale lumii
capătă noi forme.
Tot ce pare ambiguu, nedezlegat,
în faţa mea se preschimbă
cifră cu cifră, element cu element.
Însă toate adâncurile explorate de mine
nu mi-au produs fiori mai mari
decât proiecţia ta,
geometrică,
la capătul culoarului.
Am încercat să dezleg
şi ziua, şi noaptea,
ce mă face vulnerabil în faţa ta.
Să fie teorema albastrului din ochii tăi,
ori găsirea unui echivalent
pentru zâmbetul tău?
Eşti cea mai mare problemă din Univers,
voi putea oare
să pun un egal între noi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)