De câte ori?...a câta oară?

De câte ori, iubito, mi-e gândul tot la tine,
Mă plec în murmur trist și dorul mi-l ascund,
Și nu găsesc în lume vre-un alt bine,
Decât a ta lumină să pătrund.

Mă simt mai aproape, sau tot mai departe,
De blânda-ți chemare și glasul de zână,
Deschid a mia-oara-aceiași carte,
Și scriu de zor, iar vântul mă îngână.

Mă apropii de stele ca apa de maluri,
Îmi caut iubita prin norii de fum,
Încerc în zadar, și fac numai valuri,
Căci zâna pășește măreț pe alt drum.

Alerg după ea să-i ies în cale,
S-o readuc la viață din priviri,
Dau drumul din palmă, covor de petale,
Primesc alinare...covor de-amintiri.

Cutremur e-n lume, `n-întreg Universul
E tulbură apa, copacii sunt goi,
De sus mă privește, îmi admiră mersul,
Iar eu mi-amintesc când eram doi.

Frumoasa mea e cufundată-n zare,
Departe e de mine, departe sunt de ea,
Și freamătul din inimi e atât de mare,
Și boala de pe suflet tot mai grea.

De-ar veni o clipă să mă vadă,
Așa plecat, cu ochii albi de fum,
De-ar fi din cer o stea să cadă,
Chiar lângă mine, în mijloc de drum.

Gândesc că alta era viața,
Fără de chinul repetat,
Eram mai vesel dimineața,
Dacă tu n-ai fi plecat.

Se va întoarce, îmi șoptesc,
Într-o senină zi de primăvară,
Ea știe bine ce-mi doresc,
Și știe că apusul o să moară.

Sunt obosit de-acuma,
Mă-ntorc grăbit spre casă,
Văd tot mai deasă bruma,
Și ceața se tot lasă.

Așa în prag de seară, când cerul adormea,
Am coborât din pat și am ieșit afară,
Din bolta cea senină mă privește ea,
Și mă întreb șoptit...a câta oară???