oare fulgii de nea
când se topesc,
au încredinţarea
că vor deveni
iarăşi fulgi,
iarna următoare?
există vre-un criteriu
de selecţie,al particulelor
de apă,
ce vor deveni fulgi?
si molecule din apa de izvor,
şi din băltoaca
de pe marginea străzii,
intră în componenţa,
albei zăpezi?
un fulg mi s-a topit
în palmă,
de emoţie, de frică
sau...de-abia aştepta
să devină iar...apă.
sunt aici...dar nu mă vezi.Nu mă vezi pentru că ai ochii închişi.Să ţi-i deschid nu pot, dar pot să vorbesc cu tine până vei deschide ochii.
A.B.
12.18.2009
12.17.2009
copiii nimănui
suntem copiii nimănui
mereu murdari, hoinari în noapte.
nu vom şti niciodată cui
să mulţumim pentru aceste fapte.
copii ai străzii principale
slăbiţi şi goi, cu mâinile-ngheţate
dormind adesea prin canale
prin scări de bloc, uitate descuiate.
copii născuţi degeaba pe pământ
să moară înainte de treizeci,
afară-i dezastru, şi bate un vânt
cântând melodia de veci.
mereu murdari, hoinari în noapte.
nu vom şti niciodată cui
să mulţumim pentru aceste fapte.
copii ai străzii principale
slăbiţi şi goi, cu mâinile-ngheţate
dormind adesea prin canale
prin scări de bloc, uitate descuiate.
copii născuţi degeaba pe pământ
să moară înainte de treizeci,
afară-i dezastru, şi bate un vânt
cântând melodia de veci.
12.10.2009
Liliecii
Nopţile adânci de iarnă,
tot mai negre, tot mai mari
au îmbogăţit Pământul,
cu mii de lilieci hoinari.
Sug sângele celor rămaşi afară
şi trupurile rămân secătuite,
peste oraş se lasă iarăşi seară,
şi străzile sunt iarăşi bântuite.
Închideţi uşile cu lacăte de fier!
şi nu lăsaţi pe nimeni să pătrundă!
-deşi la uşă oameni pier, în fiece secundă...
Şi nu deschideţi uşa nimanui
că liliecii vor intra pe dată,
vom bate-n scânduri ultimul cui
să ştim că uşa e încuiată.
Nopţile adânci, scăldate-n sânge
tot mai negre, tot mai lungi...
Gerul singuratic stă şi plânge
pe zăpadă, fierbinţile dungi.
tot mai negre, tot mai mari
au îmbogăţit Pământul,
cu mii de lilieci hoinari.
Sug sângele celor rămaşi afară
şi trupurile rămân secătuite,
peste oraş se lasă iarăşi seară,
şi străzile sunt iarăşi bântuite.
Închideţi uşile cu lacăte de fier!
şi nu lăsaţi pe nimeni să pătrundă!
-deşi la uşă oameni pier, în fiece secundă...
Şi nu deschideţi uşa nimanui
că liliecii vor intra pe dată,
vom bate-n scânduri ultimul cui
să ştim că uşa e încuiată.
Nopţile adânci, scăldate-n sânge
tot mai negre, tot mai lungi...
Gerul singuratic stă şi plânge
pe zăpadă, fierbinţile dungi.
12.06.2009
ca să capăt mângâiere
Dă-mi Doamne,
cât mai multă indiferenţă.
Dă-mi o inimă de piatră,
să nu simt lame şi gloanţe.
Dă-mi Tu, dureri de sus,
ca să capăt alinare,
călăii, un scop şi-au pus
să mă nărui pe picioare.
Dă-mi, ori totul, ori nimic
prin a ta mare putere,
de toate să mă dezic,
ca să capăt mângâiere.
cât mai multă indiferenţă.
Dă-mi o inimă de piatră,
să nu simt lame şi gloanţe.
Dă-mi Tu, dureri de sus,
ca să capăt alinare,
călăii, un scop şi-au pus
să mă nărui pe picioare.
Dă-mi, ori totul, ori nimic
prin a ta mare putere,
de toate să mă dezic,
ca să capăt mângâiere.
11.25.2009
anticipari
dacă aş fi ştiut că ploaia
va şterge urmele tale
de pe pământul rece...
mi-aş fi întins mâinile spre cer
şi-aş fi cuprins norii la piept
să absorb şi ultima picătură...
dacă ştiam că vântul îmi va fura
ultima filă din caiet,
unde aveam trecută adresa ta...
mi-aş fi ascuns caietul
în locul cel mai sigur
departe de vânt şi ploi...
dacă şi numai dacă aş fi anticipat
plecarea ta în altă lume
astăzi aş fi avut un alt nume...
va şterge urmele tale
de pe pământul rece...
mi-aş fi întins mâinile spre cer
şi-aş fi cuprins norii la piept
să absorb şi ultima picătură...
dacă ştiam că vântul îmi va fura
ultima filă din caiet,
unde aveam trecută adresa ta...
mi-aş fi ascuns caietul
în locul cel mai sigur
departe de vânt şi ploi...
dacă şi numai dacă aş fi anticipat
plecarea ta în altă lume
astăzi aş fi avut un alt nume...
adunând potop de şoapte
paşii tăi se depărtează
lumea-mi pare o adâncă noapte
sălciile lăcrimează
adunând potop de şoapte.
lumea-mi pare o adâncă noapte
iar momentele frumoase stau în ceaţă
dintre ani de patimi şi de fapte
mi-a rămas un fir de viaţă.
sălciile lăcrimează
iar o bancă stă pustie-n parc
inima îmi sângerează
cu stropi fierbinţi, remarc...
adunând potop de şoapte
în jurul camerei albastre
e poate ultima noapte
când voi mai privi la astre.
adunând potop de şoapte
sălciile lăcrimează
lumea-mi pare o adâncă noapte
paşii tăi se depărtează...
lumea-mi pare o adâncă noapte
sălciile lăcrimează
adunând potop de şoapte.
lumea-mi pare o adâncă noapte
iar momentele frumoase stau în ceaţă
dintre ani de patimi şi de fapte
mi-a rămas un fir de viaţă.
sălciile lăcrimează
iar o bancă stă pustie-n parc
inima îmi sângerează
cu stropi fierbinţi, remarc...
adunând potop de şoapte
în jurul camerei albastre
e poate ultima noapte
când voi mai privi la astre.
adunând potop de şoapte
sălciile lăcrimează
lumea-mi pare o adâncă noapte
paşii tăi se depărtează...
11.04.2009
sânge albastru
am sânge în mine, atâta de mult
încât mi se pare că-mi curge pe jos
şi lasă în urma-mi o dâră
albastră.
încât mi se pare că-mi curge pe jos
şi lasă în urma-mi o dâră
albastră.
plimbare
un copil singuratic
ţine noaptea de mână
şi tremură,
dansând cu ploaia.
umbrela unui copac bătrân
se închide de teamă
şi stropii îl strâng la piept
iubitor
iar vântul călător
îl plimbă
pe marginea apei.
ţine noaptea de mână
şi tremură,
dansând cu ploaia.
umbrela unui copac bătrân
se închide de teamă
şi stropii îl strâng la piept
iubitor
iar vântul călător
îl plimbă
pe marginea apei.
visele mele
mă-ntreb ce se-ntâmplă
cu visele mele
de-s toate cuprinse
de valuri albastre?
de ce pescăruşii
nu ţipă, ci tac,
iar noaptea trezeşte
la viaţă strigoii...
şi sunetul mut îmi şopteşte
stingher...
că o stea solitară a căzut din cer.
cu visele mele
de-s toate cuprinse
de valuri albastre?
de ce pescăruşii
nu ţipă, ci tac,
iar noaptea trezeşte
la viaţă strigoii...
şi sunetul mut îmi şopteşte
stingher...
că o stea solitară a căzut din cer.
Învaţă-mă să mor frumos
învaţă-mă Tu, să mor frumos
să-mi lipesc pleoapele una de alta,
să nu mai văd întunericul nopţii,
şi lacrimile sfinţilor.
Deschide-mi mormântul
şi scoate lumina
din pietrele reci,
amorţite de frig.
Învaţă-mă Tu, să mor frumos
trimite momentele
cele adânci
în ochii deschişi
fragmentaţi de cioburi
de dor...
să-mi lipesc pleoapele una de alta,
să nu mai văd întunericul nopţii,
şi lacrimile sfinţilor.
Deschide-mi mormântul
şi scoate lumina
din pietrele reci,
amorţite de frig.
Învaţă-mă Tu, să mor frumos
trimite momentele
cele adânci
în ochii deschişi
fragmentaţi de cioburi
de dor...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)