A.B.

A.B.

12.06.2009

ca să capăt mângâiere

Dă-mi Doamne,
cât mai multă indiferenţă.
Dă-mi o inimă de piatră,
să nu simt lame şi gloanţe.

Dă-mi Tu, dureri de sus,
ca să capăt alinare,
călăii, un scop şi-au pus
să mă nărui pe picioare.

Dă-mi, ori totul, ori nimic
prin a ta mare putere,
de toate să mă dezic,
ca să capăt mângâiere.

11.25.2009

anticipari

dacă aş fi ştiut că ploaia
va şterge urmele tale
de pe pământul rece...

mi-aş fi întins mâinile spre cer
şi-aş fi cuprins norii la piept
să absorb şi ultima picătură...

dacă ştiam că vântul îmi va fura
ultima filă din caiet,
unde aveam trecută adresa ta...

mi-aş fi ascuns caietul
în locul cel mai sigur
departe de vânt şi ploi...

dacă şi numai dacă aş fi anticipat
plecarea ta în altă lume
astăzi aş fi avut un alt nume...

adunând potop de şoapte

paşii tăi se depărtează
lumea-mi pare o adâncă noapte
sălciile lăcrimează
adunând potop de şoapte.

lumea-mi pare o adâncă noapte
iar momentele frumoase stau în ceaţă
dintre ani de patimi şi de fapte
mi-a rămas un fir de viaţă.

sălciile lăcrimează
iar o bancă stă pustie-n parc
inima îmi sângerează
cu stropi fierbinţi, remarc...

adunând potop de şoapte
în jurul camerei albastre
e poate ultima noapte
când voi mai privi la astre.

adunând potop de şoapte
sălciile lăcrimează
lumea-mi pare o adâncă noapte
paşii tăi se depărtează...

11.04.2009

sânge albastru

am sânge în mine, atâta de mult
încât mi se pare că-mi curge pe jos
şi lasă în urma-mi o dâră
albastră.

plimbare

un copil singuratic
ţine noaptea de mână
şi tremură,
dansând cu ploaia.

umbrela unui copac bătrân
se închide de teamă
şi stropii îl strâng la piept
iubitor
iar vântul călător
îl plimbă
pe marginea apei.

visele mele

mă-ntreb ce se-ntâmplă
cu visele mele
de-s toate cuprinse
de valuri albastre?

de ce pescăruşii
nu ţipă, ci tac,
iar noaptea trezeşte
la viaţă strigoii...

şi sunetul mut îmi şopteşte
stingher...
că o stea solitară a căzut din cer.

Învaţă-mă să mor frumos

învaţă-mă Tu, să mor frumos
să-mi lipesc pleoapele una de alta,
să nu mai văd întunericul nopţii,
şi lacrimile sfinţilor.

Deschide-mi mormântul
şi scoate lumina
din pietrele reci,
amorţite de frig.

Învaţă-mă Tu, să mor frumos
trimite momentele
cele adânci
în ochii deschişi
fragmentaţi de cioburi
de dor...

10.26.2009

mărturisire

iubita mea se hrăneşte din cuvinte
trăieşte fiecare clipă graţios
am pus privighetori să-i cânte
o viaţă, cântecul cel mai frumos.

din multe tentative de a o descrie
am tot stigat că-i unica dorinţă
prezenţa ei înseamnă bucurie
e cea mai gingaşă fiinţă.

acum, când mă priveşti atentă
şi te întrebi ce voi rosti,
o mărturie conştientă
îmi spune că mereu ne vom iubi.

numai în doi

ştiu că noaptea te va lua în braţe
şi-ţi va răscoli firele de păr
iar singurătatea rece ne va înveli
cu fire de apă, ţesute în taină.

stropii ce cad din secundă-n secundă
te vor săruta parcă tot mai umed
şi mai umede îmbrăţişările tale
vor strânge perna la piept.

iar eu, îmi voi dona hainele
nopţii, care se prelinge pe pervazul galben
şi ea le va ascunde pentru totdeauna
de lumină şi ochi curioşi.

va veni dimineaţa şi vei deschide ochii
iar stropii sărutărilor nocturne
se vor scălda în ceaşca cu ceai
spunându-ţi că viaţa e frumoasă
numai în doi.

pe strada ta

m-am rătăcit pe strada ta
după lungi căutări şi regrete
se-apropiase noaptea grea
şi frigul îmi spunea secrete.

m-am ghemuit lângă poarta-ţi imensă
şi-am aşteptat să vină dimineaţa
dar am primit o mare recompensă
când îţi văzusem prima oară faţa.

m-ai privit lung şi-ai întrebat
ce m-a adus pe strada ta
spusesem că s-a înnoptat
şi m-am pierdut de calea mea.

mi-ai dat o haină şi-am plecat
în noaptea cea tăioasă
mergând sub ceru-ntunecat
am revenit acasă.

şi-am încercat să dorm adânc
dar mintea nu-mi da pace
fragmente de tablou mănânc
de multe zile-ncoace.

îţi caut strada disperat
şi sper s-o regăsesc vreodată
mi-e sufletul însângerat
mai mult ca niciodată.